Episcopia Sloboziei și Călărașilor - Protopopiatul Oltenița

Acțiune caritabilă desfășurată în Parohia Prozanic

Activitati Sociale - Administrator - 2016-12-19 23:13:33

Sâmbătă 17 Decembrie 2016, în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a avut loc sub egida “COLECTA DIN POSTUL NAȘTERII DOMNULUI – PRILEJ DE DESCHIDERE A SUFLETULUI CĂTRE CEI NEVOIAȘI”, o acțiune cu caracter social - filantropic organizată de Parohia Prozanic, la inițiativa preotului paroh NIȚĂ Ștefan Cătălin, având sprijinul consiliului și comitetului parohial.
Astfel, grupul de voluntari al parohiei “BISERICA ESTE A NOASTRĂ” împreună cu preotul paroh, doamna preoteasă NIȚĂ Elena și doamnele NĂSTASE Paraschiva și ȚEPEȘ Alexandrina – reprezentante ale comitetului parohial, au împărțit unei familii din comunitate, binecuvântate de Dumnezeu cu copii și având o condiție precară din punct de vedere material, și unui tânăr din comunitate având o situație socială dificilă și care ajută la diverse activități gospodărești desfășurate la biserică și casa parohială alimente, dulciuri, produse de igienă, și haine în valoare de 160 lei (donații primite de la credincioși în perioada Postului Nașterii Domnului).


A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Prozanic


Search