Episcopia Sloboziei și Călărașilor - Protopopiatul Oltenița

Lansarea proiectului “MAGIA POVEŞTILOR LA MOŞIA BUNICILOR”

Mosia Bunicilor - Administrator - 2017-03-17 19:35:49

Joi, 9 martie 2017, în contextul activităților socio-educaţionale desfășurate în cadrul parteneriatelor, Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” – Vasilaţi, în calitate de coordonator, alături de Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa şi “centru rezidenţial asistat” pentru persoanelor vârsnice şi cu dizabilităţi - Moşia bunicilor în calitate de parteneri, au participat la lansarea unui proiect socio-educaţional, sub numele “Magia poveştilor la Moşia bunicilor”.
În cadrul planului de activităţi, partenerul Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic, prin reprezentantul acesteia, profesor Elena Niţă, se va ocupa de programul „Citesc şi ascult, deci învăţ să iubesc! care presupune antrenarea elevilor din parohie în activităţi de lectură literară şi duhovniceasă pentru beneficiile celor din jur. Concret, la viitoarele acțiuni, elevii vor citi poveşti bunicilor, fiind astfel, o alternativă relexantă şi eficientă prin care aceştia pot învăța comportamente precum competiţia şi cooperarea, empatia şi altruismul, descoperind valori precum dreptatea, cinstea, responsabilitatea, precum şi cultivarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
La finalul activităţii de lansare, elevii au oferit un scurt program artistic destinat “Zilei de 8 martie” şi au oferit marţişoare, confecţionate manual, bunicilor.

A consemnat profesor Elena Niță – Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic


Search