Episcopia Sloboziei și Călărașilor - Protopopiatul Oltenița

„Citeşte ! Citind mereu…” în parohia Prozanic

TINERETE, EDUCAȚIE, LITERATURĂ - Administrator - 2016-11-09 22:35:55

Duminică, 30 octombrie 2016, în contextul activităților desfășurate în cadrul proiectului TINEREȚE, EDUCAȚIE, LITERATURĂ, prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a avut loc, după Sfânta Liturghie, premierea concursului de lectură „Citeşte ! Citind mereu…”
Concursul s-a derulat în ultima lună a vacanței de vară și s-a adresat elevilor din ciclul primar și gimnazial, din parohie care vor fi citit până la sfârșitul lunii septembrie cel putin trei/cinci carți. Acest lucru a fost dovedit prin fișe de lectură. Recompensa a fost pe măsura eforturilor copiilor întrucât am oferit, la alegere, rechizite școlare, obiecte personale, cărți de rugăciuni și dulciuri pentru cei mai conștiincioși dintre elevii participanți.
Acest demers pentru lectură, timid la început, s-a dovedit cu folos, marcând necesitatea şi utilitatea unor asemenea activități în viaţa bisericii, făcând deopotrivă auzită, şi sub această formă, vocea din sufletul tinerilor din biserică.

A consemnat profesor Elena Niță – Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic


Search