Parohia Sfântul Gheorghe Prozanic
Site-ul oficial Parohia Prozanic - Vasilaţi, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din Protopopiatul Oltenita al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Agapă frățească în Parohia ProzanicNoutati
15-05-2019 18:29

În fiecare an, la data de 23 aprilie, întreaga Biserica Ortodoxă Română cinsteşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, care este și ocrotitorul parohiei Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa.

Printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Marele Mucenic Gheorghe a fost sărbătorit anul acesta în a doua zi de Paşti, luni, 29 aprilie.

Motivul acestei schimbări este acela că anul acesta data de 23 aprilie coincide cu Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Pătimirilor, iar sărbătorirea unui hram sau a unei zile onomastice presupune bucurie care nu se integrează cu perioada în care ne aflăm, anume aceea de pregătire pentru Învierea Domnului.

Rânduiala de slujbă a sfinților prăznuiți în Săptămâna Mare este menţionată în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava: „dacă se va întâmpla hramul unui sfânt sau al unei sfinte în Lunea, Marțea, Miercurea sau Joia cea Mare, atunci cântăm toată slujba seara şi dimineaţa, în Duminica Floriilor”.

Din motive pastorale, Sfântul Sinod a hotărât ca anul acesta Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să nu fie pomenit în Duminica Floriilor, așa cum prevede Tipicul, ci în cea de-a doua zi de Paști pentru a acorda importanţa cuvenită acestei sărbători.

Raționamentul acestei decizii constă și în faptul că, în ajunul Floriilor, Vecernia oficiată în cinstea Sfântului Gheorghe s-ar fi suprapus cu tradiţionala procesiune organizată în parohiile din țară şi diaspora.

Arhim. Chiril Lovin, coordonatorul Departamentului Carte de cult al Patriarhiei Române, a oferit mai multe informaţii cu privire la mutarea sărbătorii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

„Potrivit îndrumărilor tipiconale din Triod („Capetele lui Marcu” – rubrici tipiconale care arată cum se procedează în situații speciale liturgice, Triodul, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, pagina 813), sărbătoarea Sfântului se poate muta înainte, în Duminica Floriilor, sau după aceea, luni după Paști, așa cum procedează întotdeauna Bisericile grecești”, a spus Arhim. Chiril Lovin.

Arhim. Chiril Lovin a enumerat motivele pentru care sărbătoarea nu putea apărea cu cruce roșie în mijlocul Săptămânii Patimilor:

  1. Crucea roșie înseamnă zi nelucrătoare;
  2. În ziua respectivă nu se pune decât Slujba din Triod, nu și Slujba Sfântului;
  3. Trebuie evitată serbarea lui de credincioșii care-i poartă numele în acea zi a Săptămânii Patimilor (conform cu canoanele Bisericii care interzic serbarea zilelor festive în Postul Mare, cu atât mai mult în Săptămâna Pătimirilor Domnului);
  4. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe apare cu cruce roșie în ziua de 29 aprilie, când se cântă Slujba lui (Vecernie, Utrenie și Liturghie), alături de Slujba Învierii (nu se pune Slujba Sfinților din 29 aprilie, deoarece aceasta a fost citită la Pavecernița mare în Post, cum prevede Tipicul).

Astfel de mutări ale Slujbei Sfântului, a mai explicat Arhim. Chiril Lovin, „s-au făcut și se fac ori de câte ori sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade în Săptămâna Pătimirilor Domnului, chiar dacă a fost sau nu consemnată explicit în calendar”.

Astfel, sărbătoarea Sfântului Gheorghe „s-a mutat în altă zi în anii 1965, 1970, 1976, 1981, 1992, 1997, 2003, 2008 și 2011”.

Parohia Prozanic, a adus cinstire Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, prin oficierea Sfintei Liturghii, care a adunat în jurul Sfântului Potir, preoţi, profesori şi cercetători de la Universitatea din București, autorități locale în frunte cu domnul Lucian Vasile, primarul comunei Vasilați și numeroși fii ai parohiei, precum şi un mare număr de credincioşi; unde împreună s-au rugat pentru pace, sănătate și mântuire.

Răspunsurile la strană au fost oferite, elevii din grupa de cateheza a parohiei coordonați de doamnele: Florea Genoveva – absolventă a Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Sfânta Filofteia” din comuna Brănești – județul Ilfov.

Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba parastasului pentru ctitori, pentru vrednicul de pomenire Preot Dumitru Constantinescu, slujitor al parohiei și pentru doamna preoteasă – profesor Elena Niță.

La final, preacucernicul preot paroh Niță Ștefan Cătălin a rostit un cuvânt de mulțumire adresat tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la organizarea și buna desfășurare a acestui eveniment prilejuit de cinstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, ocrotitorul Parohiei Prozanic.

Toţi cei participanţi la slujba hramului au fost invitaţi la o agapă frăţească oferită din partea Parohiei.

A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin – Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” – Prozanic