“MAGIA POVEŞTILOR LA MOŞIA BUNICILOR”

Marți, 24 decembrie 2019, în contextul activităților socio-educaţionale desfășurate în cadrul parteneriatelor, Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” – Vasilaţi, în calitate de coordonator,  alături de  Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa şi “centru rezidenţial asistat” pentru persoanelor vârsnice şi cu dizabilităţi – Moşia bunicilor în calitate de parteneri,  a avut loc o nouă întâlnire în cadrul programului Citesc şi ascult, deci învăţ să iubesc!”, parte componentă a proiectului socio-educaţional, sub  numele “Magia poveştilor la Moşia bunicilor”.

În cadrul planului de activităţi, partenerul Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic, se ocupă de programulCitesc şi ascult, deci învăţ să iubesc! care presupune antrenarea elevilor din parohie în activităţi de lectură literară şi duhovniceasă pentru beneficiile celor din jur. Concret, la aceste acțiuni, elevii citesc poveşti bunicilor, fiind astfel, o alternativă relexantă şi eficientă prin care aceştia pot învăța comportamente precum competiţia şi cooperarea, empatia şi altruismul, descoperind valori precum dreptatea, cinstea, responsabilitatea, precum şi cultivarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi.

În cadrul întâlnirii de astăzi, din Ajunul Crăciunului, elevii de la secțiunea cultural – artistică a grupului de copii și tineret “preoteasa elena”, au oferit un scurt program artistic intitulat: Iarna de la sat în muzica...sărbătorilor.

 

A consemnat:

Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin, Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...