Tabără de vară în Protopopiatul Oltenița-Ziua a doua

Sub îndrumarea preacucernicului părinte Zărnoeanu Dumitru, paroh al parohiei „Sfântul Dimitrie”-Surlari, cei 18 copii au desfășurat un program care a vizat următoarele obiective:

-cinstirea Sfintei Cruci și a Sfintelor Icoane,

-să cunoască viețile sfinților mai importanți și dobândirea unor virtuți creștinești,

-dezvoltarea anumitor abilități practice,

-săvârșirea faptelor bune.

Pentru împlinirea obiectivelor propuse, copiii au fost fost îndrumați către cele trei ateliere anterior instituite (atelier abilități practice, atelier pictură și atelier literatură bisericească și cântece religioase) în care au desfășurat următoarele activități:

-copiii au împletit brățări cărora li s-a atașat iconițe cu chipul Mântuitorului sau al Maicii Domnului,

-copiii au pictat chipurile unor sfinți mai importanți,

-în timpul desfășurării acestor activități, ei au cântat diferite cântece religioase. Exemplu: „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu…”, „Mântuiește Doamne poporul tău…”,

-preotul paroh le-a relatat pe scurt viața anumitor sfinți,

-părintele Zărnoeanu Dumitru le-a explicat copiilor că Mântuitorul ne învață că nu este îndeajuns credința pentru a ne mântui, ci și săvârșirea faptelor bune. În acest sens copiii au alcătuit pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte pe care le-au donat anumitor familii defavorizate cu mesajul: „Din partea Sfintei Biserici”.

De asemenea menționăm faptul că prin bunăvoința preacucernicului părinte Marian Necula, protopop al Olteniței, copiii au primit din partea Protopopiatului Oltenița alimente, sucuri și dulciuri.

A consemnat preacucernicul părinte paroh Zărnoeanu Dumitru.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...