Prima Ediție a Proiectului Bursa „Preot Dumitru Constantinescu” în Parohia Prozanic

Duminică 26 Octombrie 2014, în parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a avut loc decernarea burselor pentru participanții în cadrul proiectului Bursa „Preot Dumitru Constantinescu”, acțiune care vrea să cinstească memoria vrednicului de pomenire preot Dumitru Constantinescu, slujitor al parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Prozanic, vreme de aproape jumătate de secol, îndrumător a mai multor generații de tineri din parohie către seminariile teologice și facultățile de teologie.

Astfel, după Sfânta Liturghie, la orele 11.30, PC Preot Niță Stefan-Cătălin, paroh al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prozanic a săvârșit slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire preot Dumitru Constantinescu, alături de familia părintelui Constantinescu și de numeroși credincioși ai parohiei.

După slujba parastasului, la ora 12.00, a început festivitatea de premiere a participanților în cadrul primei ediții a proiectului Bursa „Preot Dumitru Constantinescu”. Fiul părintelui Dumitru Constantinescu, domnul profesor Dan Constantinescu a înmânat premiile fiilor duhovnicești ai Parohiei Prozanic care s-au calificat anul acesta în cadrul proiectului, și anume:

· MIȚOI Andreea Cristina – elevă în clasa a X-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfânta Filofteia” din comuna Brănești, Județul Ilfov,

· MOROIANU Traian – student în anul I la Universitatea din București – Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, specializarea teologie pastorală.

A consemnat PC Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prozanic
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...