A doua ediție a proiectului Bursa „Preot Dumitru Constantinescu” în Parohia Prozanic

Luni 26 Octombrie 2015, în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, decernarea burselor pentru participanții în cadrul proiectului BURSA „PREOT DUMITRU CONSTANTINESCU”, acțiune care vrea să cinstească memoria vrednicului de pomenire preot Dumitru Constantinescu, slujitor al parohiei „Sfântul Gheorghe” – Prozanic, vreme de aproape jumătate de secol, îndrumător a mai multor generații de tineri din parohie către seminariile teologice și facultățile de teologie.

Astfel, după Sfânta Liturghie, la orele 11:00, Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin, paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”- Prozanic a săvârșit slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire preot Dumitru Constantinescu, alături de familia părintelui Constantinescu și de numeroși credincioși ai parohiei.

După slujba parastasului, la ora 11:30, a început festivitatea de premiere a participanților în cadrul ediției a II-a proiectului BURSA „PREOT DUMITRU CONSTANTINESCU”. Fiul părintelui Dumitru Constantinescu, domnul profesor Dan Constantinescu a înmânat premiile fiilor duhovnicești ai Parohiei Prozanic care s-au calificat anul acesta în cadrul proiectului, și anume:

• APOSTOLACHE Doinița Costinela – elevă în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfânta Filofteia” din comuna Brănești, Județul Ilfov,

• MOROIANU Traian – student în anul II la Universitatea din București – Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, specializarea teologie pastorală.

A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Prozanic
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...