Miercuri 26 Octombrie 2016, în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a avut loc decernarea burselor pentru participanții în cadrul proiectului BURSA „PREOT DUMITRU CONSTANTINESCU”, acțiune care vrea să cinstească memoria vrednicului de pomenire preot Dumitru Constantinescu, slujitor al parohiei „Sfântul Gheorghe” – Prozanic, vreme de aproape jumătate de secol, îndrumător a mai multor generații de tineri din parohie către seminariile teologice și facultățile de teologie.
Astfel, după Sfânta Liturghie, la orele 1100, Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin, paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”- Prozanic a săvârșit slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire preot Dumitru Constantinescu, alături de familia părintelui Constantinescu și de numeroși credincioși ai parohiei.
După slujba parastasului, la ora 1130, a început festivitatea de premiere în cadrul ediției a III-a, a proiectului BURSA „PREOT DUMITRU CONSTANTINESCU”. Fiul părintelui Dumitru Constantinescu, domnul profesor Dan Constantinescu a înmânat premiul fiului duhovnicesc al Parohiei Prozanic care s-a calificat anul acesta în cadrul proiectului, și anume:
•MOROIANU Traian – student în anul III la Universitatea din București – Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, specializarea teologie pastorală.
A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Prozanic