În fiecare an, la data de 23 aprilie, când întreaga Biserica Ortodoxă Română cinsteşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, parohia Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, care-l are ca ocrotitor s-a aflat în zi de mare sărbătoare.
Sfânta Liturghie care s-a oficiat începând cu ora 9.30, a adunat în jurul Sfântului Potir, cler și credincioși, numeroși fii ai parohiei, unde împreună s-au rugat pentru pace, sănătate și mântuire.Răspunsurile la strană au fost oferite, de grupul format la inițiativa doamnei preotese Niță Elena.Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba parastasului pentru ctitori și pentru vrednicul de pomenire Preot Dumitru Constantinescu, slujitor al parohiei.La final, P.C. Preot Paroh Niță Ștefan Cătălin a rostit un cuvânt de mulțumire adresat tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la organizarea și buna desfășurare a acestui eveniment prilejuit de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, ocrotitorul Parohiei Prozanic.Cu prilejul sărbătorii parohiei au fost pregătite peste 200 de pachete cu alimente pentru a fi împărţite celor prezenţi.
A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Prozanic