PARASTASUL DE 40 DE ZILE PENTRU DOAMNA PREOTEASĂ A PAROHIEI SFÂNTUL GHEORGHE – PROZANIC, PROFESOR NIȚĂ ELENA

Duminică, 10 decembrie 2017, a avut loc la Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic, slujba de pomenire a doamnei preotese a parohiei Sfântul Gheorghe – Prozanic, profesor NIȚĂ Elena, la 40 de zile de la adormirea sa. Slujba a fost oficiată de preacucernicul părinte Necula Marian – protopop al Protopopiatului Oltenița, înconjurat de preoți, credincioși, prieteni și elevi ai doamnei preotese.Doamna preoteasă a Parohiei Sfântul Gheorghe – Prozanic, soția mea – profesor NIȚĂ Elena, a trecut la Domnul în dimineața zilei de 01 noiembrie 2017, la vârsta de 38 de ani. Nădăjduind că este o despărțire vremelnică, întrucât ne vom reîntâlni, așa cum Hristos Domnul s-a reîntâlnit cu sfinții Săi apostoli după Înviere, Ne-am rugat cu toții, cei prezenți Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul doamnei preotese Elena – soția mea în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.Veșnica ei pomenire din neam în neam! A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Prozanic

[https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-27-48.094228 IMG_7637.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-27-54.533873 IMG_7638.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-01.404577 IMG_7645.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-07.745090 IMG_7647.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-13.800369 IMG_7650.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-19.853266 IMG_7653.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-25.958702 IMG_7654.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-32.179837 IMG_7655.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-38.152498 IMG_7656.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-44.225857 IMG_7661.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-50.359328 IMG_7662.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-28-58.364334 IMG_7665.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-29-05.010001 IMG_7674.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/12/10-23-29-11.410515 IMG_7678.JPG]
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...