Credincioșii din Parohia Prozanic merg la referendum și spun DA !

Joi, 04 octombrie 2018, în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, la inițiativa preotului paroh NIȚĂ Ștefan Cătălin, consiliului și comitetului parohial, și cu participarea membrilor “Fundației Preoteasa Elena” și a tinerilor din Grupul de copii și tineret “Preoteasa Elena” al parohiei, a avut loc o serie de întâlniri cu credincioșii.

În cadrul acestor întâlniri, cei prezenți au îndemnat la participare la referendum, astfel fiecare exprimându-și voința, în sensul apărării valorilor morale creștine, pe temeiul cărora s-a desăvârșit procesul de formare a statului național unitar român, prin jertfele înaintașilor, la 1 Decembrie 1918.

Mergeți să votați, dar este important să îi convingeți și pe cei de lângă dumneavoastră și pe cei mai de departe să meargă să își exprime dreptul la vot, ce este câștigat cu sângele martirilor de la căderea regimului comunist. Este un drept câștigat de toți cei care au rezistat ideologiei ateiste ce s-a abătut și peste țara noastră. Este un drept pe care trebuie să îl folosim, spre a arăta că suntem responsabili pentru viitorul copiilor, pentru viitorul familiei, pentru viitorul țării, pentru viitorul lumii, ca Dumnezeu să ne mai îngăduie, să ne binecuvinteze, să ne ierte și să nu Își întoarcă fața de la noi.

De aceea, mergeți și votați! Nu uitați că de votul acesta depinde ziua de mâine a copiilor și a nepoților voștri. Vom răspunde înaintea lui Dumnezeu dacă am tăcut atunci când trebuia să vorbim. Acum trebuie să vorbim. Așa că, mergeți la vot!

Dumnezeu să binecuvinteze şi să ajute toate familiile, toate casele, toţii copiii, toţi bunicii, toţi taţii sau toate mamele care îşi cresc singuri copiii, toţi învăţătorii, toţi profesorii care sunt „a doua familie” a tuturor tinerilor, toţi medicii care salvează părinţii sau copiii, toţi copiii orfani, toate mamele care sunt maltratate, toţi copiii care suferă de boli incurabile sau trăiesc în sărăcie.


A consemnat:

-         Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”- Prozanic


0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...