Imaginea satului românesc în opera lui Ion Creangă în Parohia Prozanic

Duminică, 24 martie 2019, în contextul activităților desfășurate în cadrul proiectului TINEREȚE, EDUCAȚIE, LITERATURĂ, prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și în contextul anului 2019, „An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” în Patriarhia Română, în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a avut loc, după Sfânta Liturghie, activitatea Imaginea satului românesc în opera lui Ion Creangă.

Activitatea este destinată  elevilor din ciclul primar și gimnazial, din parohie care vor să afle mai multe despre lumea satului românesc în paginile literaturii române. În cadrul întâlnirii de azi, tinerii prezenți şi-au consolidat câteva noţiuni legate de universul satului românesc în opera lui Ion Creangă.

Acest demers pentru cunoaștere și lectură, este de un real folos, marcând necesitatea şi utilitatea unor asemenea activități în viaţa bisericii, făcând deopotrivă auzită, şi sub această formă, vocea din sufletul tinerilor din biserică.

Fondator proiect TINEREȚE, EDUCAȚIE, LITERATURĂ

Doamna preoteasă – profesor Elena Niță † 01 noiembrie 2017 – Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic


A consemnat:

-         Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”- Prozanic

-         Profesor Durlan Ștefana - Școala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” Vasilați


0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...