Luni 22 Aprilie 2019, în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a avut loc sub egida “Postul Sfintelor paști – prilej de deschidere a sufletului către cei nevoiași”, o acțiune cu caracter social – filantropic organizată de Parohia Prozanic, la inițiativa preotului paroh NIȚĂ Ștefan Cătălin, având sprijinul doamnelor din comitetul parohial și a grupului de copii și tineret “preoteasa elena” – secțiunea social – filantropică.
Astfel, au fost împărțite unei familii din comunitate, binecuvântate de Dumnezeu cu copii și având o condiție precară din punct de vedere material, alimente și dulciuri în valoare de 150 lei (donații primite de la credincioși).
A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Prozanic