Parohia Prozanic
Rețea

03 Noiembrie 2019 – Pomenire pentru doamna preoteasă Elena, la doi ani de la trecerea la Domnul

Duminică, 03 noiembrie 2019, a avut loc la Parohia

Sfântul Gheorghe – Prozanic, slujba de pomenire a doamnei preotese a parohiei

Sfântul Gheorghe – Prozanic, profesor NIȚĂ Elena, la împlinirea a doi ani de la

adormirea sa. Slujba a fost oficiată de preacucernicul părinte Niță Ștefan Cătălin,

înconjurat de credincioși, prieteni și elevi ai doamnei preotese.

 

Doamna preoteasă a Parohiei Sfântul Gheorghe

– Prozanic, soția mea – profesor NIȚĂ Elena, a trecut la Domnul în dimineața

zilei de 01 noiembrie 2017, la vârsta de 38 de ani.

 

Slujba de înmormântare a doamnei preotese avut loc în data de 04

noiembrie 2017, la Biserica Parohiei Sfântul Gheorghe – Prozanic.

 

După oficierea slujbei, trupul doamnei preotese a fost transportat și

așezat în locul de veci, aflat la intrarea în cimitirul Parohiei Sfântul

Gheorghe – Prozanic.

 

Nădăjduind că este o despărțire vremelnică,

întrucât ne vom reîntâlni, așa cum Hristos Domnul s-a reîntâlnit cu sfinții Săi

apostoli după Înviere, Ne-am rugat cu toții, cei prezenți Domnului Iisus

Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul doamnei preotese Elena –

soția mea în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

 

 

 

Ori de

câte ori săvârşim slujba parastasului, ne gândim şi la sfârşitul nostru,

medităm la viaţa veşnică, pentru că moartea este doar un prag de trecere

într-un alt plan al existenţei. Deci, reiterăm credinţa noastră în învierea morţilor

şi în viaţa nemuritoare, dar în acelaşi timp ne exprimăm nădejdea că Dumnezeu

va face parte cu drepţii şi celor care au plecat, ca şi nouă care vom urma, mai

devreme sau mai târziu, pentru că aceasta este condiţia omului pe pământ.

 

Veșnica

ei pomenire din neam în neam!

 

A consemnat Preacucernicul Preot Niță

Stefan Cătălin

 

                       Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” – Prozanic