La 24 ianuarie 2020 aniversăm 161 de ani
de la Unirea Principatelor Române (1859), moment istoric înfăptuit la Bucureşti
într-o clădire a Bisericii, situată pe Dealul Mitropoliei, pe locul unde se
află acum Palatul Patriarhiei. Unirea Principatelor Române a fost
sărbătorită joi, 24 ianuarie 2020, şi în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic
din cadrul Protopopiatului Olteniţa, unde s-a oficiat în biserica parohială slujba
Te Deum-ului de către preacucernicul preot Niță Stefan Cătălin, paroh al
Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic, în prezenţa credincioşilor, ca mulțumire
adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreț din istoria poporului
român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție
importantă.
După slujba Te Deum-ului, s-a oficiat
slujba parastasului unde au fost pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza,
Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum
şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.
În cuvântul de învățătură rostit de
către preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin despre Unirea Principatelor
Române de la 24 ianuarie 1859, s-a arătat că actul istoric din urmă cu 161 de
ani a fost înfăptuit cu contribuția oferită de Biserica Ortodoxă Română pe
parcursul mai multor secole.
Unirea de
bază, sau Mica Unire a fost primul pas
important pe calea înfăptuirii statului național unitar român și s-a realizat
prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Moldova în data de 5
ianuarie și în Țara Românească în 24 ianuarie 1859.
Ulterior
acestui moment, în 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru
Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar
după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin
aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Prin
Constituția adoptată în 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească
oficial România iar în data de 1 decembrie 1918 s-a
înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România, fiind creat actualul stat.
După ce
Adunarea electivă a Moldovei prezidată la Iași de Mitropolitul Sofronie
Miclescu l-a ales Domnitor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, în dimineaţa zilei
de 24 ianuarie 1859, s-a întrunit și Adunarea electivă a Țării Românești, sub
preşedinţia Mitropolitului Nifon.
Întrunirea a
avut loc pe Dealul Mitropoliei, în fosta clădire a Mitropoliei Ţării Româneşti,
actualmente Palatul Patriarhiei.
În cadrul
acestei şedinţe, deputatul Boerescu propune Unirea prin alegerea Domnitorului
Alexandru Ioan Cuza al Moldovei ca Domnitor şi în Ţara Românească.
Mitropolitul
Nifon propune votarea sub jurământ, el însuşi pronunţând jurământul cu lacrimi
în ochi, în faţa icoanei Preasfintei Treimi, rugându-se înaintea tuturor, cu
aceste cuvinte:
„Doamne, Dumnezeul părinţilor
noştri, aruncă-Ţi privirea Ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi curajul
fiilor Tăi! Uneşte-i pe toţi într-o cugetare şi într-o simţire şi fă ca inimile
tuturor să aibă aceeaşi bătaie pentru ţara lor. Prinţul Cuza este unsul Tău
între noi şi pentru dânsul jurăm toţi că-l vom susţine”.
Mitropolitul Nifon, după Slujba de
Te-Deum, i-a pus pe toţi deputaţii să jure pe Evanghelie şi pe Sfânta Cruce în
faţa Icoanei Preasfintei Treimi că la Adunarea din
după-amiaza aceleiaşi zile îl vor vota pe Alexandru Ioan Cuza. Şi aşa se
explică faptul că aici la Bucureşti Alexandru Ioan Cuza a fost ales cu
unanimitate de voturi.
Pentru Biserică, Unirea Principatelor Române a fost temelie
pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul
1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil
pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie în anul 1925.
Pe
cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinței și culturii, loc
al binecuvântărilor care aduc bucurie oamenilor, s-au desfășurat în urmă cu 160
de ani ceasurile Unirii, binecuvântate și susținute de rugăciunea Bisericii,
momente pe care noi le rememorăm cu respect și recunoștință.
Pentru
Biserică, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoașterea
oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de
la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea
Bisericii noastre la rang de Patriarhie în anul 1925.
Actul
unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 este deodată rodul maturizării
conştiinţei naţionale a românilor şi al unei situaţii internaţionale favorabile
lor.
Unirea
Principatelor Române, începută la Iași în data de 5 ianuarie 1859 și
desăvârșită la București în data de 24 ianuarie 1859, nu este „Unirea Mică”,
cum zic unii, ci „Unirea de bază”, deoarece ea a constituit temelia pentru
formarea în anul 1862 a statului român, numit România.
24
ianuarie este zi pentru cinstirea şi îmbogăţirea valorilor poporului român.
Multe
dintre reformele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost
foarte progresiste pentru acea vreme, iar unele măsuri luate de el au creat
neînțelegeri și nemulțumiri. Având un accentuat spirit reformator, Alexandru
Ioan Cuza a dorit să facă unele înnoiri, dar, după propria-i afirmație, el „n-a
voit să facă rău Bisericii strămoșești, decât numai bine”.
Exprimată
în secolul al XV-lea de domnitorul moldovean Ștefan cel Mare și Sfânt, care
spunea Occidentului că Moldova este „o altă Valahie”, adică o altă Țară
Românească, sau în anii 1600-1601 de domnitorul muntean Mihai Viteazul, prin
unirea vremelnică a Munteniei, Transilvaniei și Moldovei într-un singur stat,
conștiința națională a fost cultivată prin credință și cultură de Biserică.
(Citate aparținând Patriarhului Daniel în
care este evidențiată semnificația profundă a momentului istoric evocat, în
plan istoric și religios).
În final a urmat o agapă frățească
oferită de către credincioși din parohie.
A
consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin, paroh al parohiei „Sfântul
Gheorghe” Prozanic
