Vineri, 24 ianuarie 2020, în contextul activităților desfășurate în cadrul
proiectului TINEREȚE, EDUCAȚIE, LITERATURĂ, prin binecuvântarea Preasfințitului
Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și în contextul anului 2020,
„An omagial al pastorației
părinților și copiilor” în Patriarhia Română, în parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic din cadrul
Protopopiatului Olteniţa, a avut loc, activitatea Mica Unire pe înțelesul copiilor
din Parohia Prozanic, care a constat într-un colaj de cântece, poezii
patriotice și sceneta Moș Ion Roată și Unirea.
Scopul acestui program a fost de a cinsti valorile poporului român, care au
realizat tot ce înseamnă astăzi România, dar și pentru a insufla copiilor și
tinerilor dragostea pentru țară, pentru obiceiurile și tradițiile strămoșești: “Un patriot adevărat trebuie să poarte patria în suflet
în orice clipă și oriunde s-ar afla, să cunoască istoria, înfrângerile și
biruințele strămoșilor noștri, să nu uite marile evenimente ale neamului
românesc!”. Programul
artistic s-a încheiat cu tradiționala horă a unirii, cântată și dansată de toți
participanții.
Fondator proiect TINEREȚE, EDUCAȚIE, LITERATURĂ
Doamna preoteasă – profesor Elena Niță † 01 noiembrie 2017 – Parohia Sfântul Gheorghe – Prozanic
A consemnat:
–
Preacucernicul Preot Niță
Stefan-Cătălin-Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe”- Prozanic
–
Profesor Durlan Ștefana – Școala
Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” Vasilați