Marți, 16 Martie 2021, în parohia
Sfântul Gheorghe Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, părintele paroh
NIȚĂ Ștefan Cătălin a oficiat în biserica parohială, în cadrul Pavecerniței
Mari, a doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
Această slujbă se oficiază în cadrul
Pavecerniței Mari, împărțită în patru părți – în primele patru zile din Postul
Paștilor și integral în miercurea săptămânii a cincea din Post.
La finalul slujbei, părintele Niță
Ștefan Cătălin a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură subliniind frumusețea și
bogăția duhovnicească a Canonului cel Mare, un dialog al omului păcătos cu
propria sa conștiință, și arătând importanța pe care o au postul, pocăința și
iertarea în viața noastră: „iertarea, asupra căreia se insistă mult în Canonul
cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, este o condiție, fără de care nu se
poate dobândi mântuirea. Nu putem primi în dar mântuirea, nu putem primi viața
cea veșnică, nu putem să ne bucurăm de darurile lui Dumnezeu, dacă nu ne iertăm
și noi, unii pe alții, din adâncul inimii (…) Iertarea este o stare lăuntrică,
nu doar un simplu gest pe care îl facem, ca apoi să nu mai avem nevoie de
iertare. La fel ca și pocăința, iertarea trebuie să fie o stare continuă, căci
tot timpul vieții noastre trebuie să iertăm, să ne iertăm unii pe alții, așa
cum ne învață Domnul nostru Iisus Hristos. Dincolo de iertare, ca stare
lăuntrică pe parcursul întregii vieți, avem nevoie de iertare, în special, ca
să ne apropiem de Preacuratele Taine ale lui Hristos. Ideal ar fi, ca și
creștini, să ne împărtășim cât mai des cu Preacuratele Taine ale lui Hristos și
să trăim o astfel de viață cum trăiau primii creștini, în afară de păcat, ca să
putem avea starea lăuntrică de a ne cumineca cât mai des și a primi, astfel,
merinde pe calea veșniciei”.
A consemnat Preacucernicul Preot Niță
Stefan Cătălin
Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic