În
noaptea trecută, de 11 spre 12 noiembrie 2021, a avut loc un eveniment
nefericit, o familie din parohia noastră a pierdut într-un incendiu devastator agoniseala de-o viață.
Urmând
cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care îndeamnă „să ne bucurăm cu cei ce se
bucură şi să fim alături celor ce au motive de întristare”, dorim să adresăm un
cuvânt de îndemn la ajutor, acum în preajma începerii Postului Nașterii
Domnului, care să vină în sprijinul acestor membri ai comunității greu
încercați de necaz.
Vă rugăm
să ajutați această familie încercată și să dovedim lui Dumnezeu că suntem
milostivi și cu inimă bună.
Românul,
care a transformat în zicale învățăturile fundamentale ale creștinismului, are
o vorbă: „Cine dă, lui își dă!” sau „Cine pe cel în nevoi îl ajută, pe Dumnezeu
împrumută”.
Pentru
orice tip de ajutor oferit, luați legătura cu părintele Niță Ștefan Cătălin sau
veniți direct la Biserica Sfântul Gheorghe Prozanic.
Trecători și
străini suntem pe acest pământ și nu trebuie să ne investim toate nădejdile,
toată agoniseala, toate bunurile numai aici. Să ne trimitem o rezervă și
dincolo; iar la întrebarea: „Cele pe care le-ai strâns ale cui vor fi?”, cred
că putem răspunde în două feluri: ale altora, dacă le-am adunat pentru noi; ale
noastre, dacă le-am împărțit cu alții!
Postul Nașterii
Domnului nostru Iisus Hristos să ne fie tuturor o adevărată și rodnică
pregătire spirituală, așa încât să devenim cu toții un templu, un sălaș al
Domnului nostru.
A consemnat
Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin
Paroh al Parohiei
„Sfântul Gheorghe” Prozanic