Fundația „Preoteasa Elena” mulțumește firmei SC FLO AUTO LEASE SRL pentru implicarea în Campania „Cine pe cel în nevoi îl ajută, pe Dumnezeu împrumută”   

„Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut“ (Matei 25, 40).

 În noaptea de 11 spre 12 noiembrie 2021, a avut loc un eveniment nefericit, familia Dinu Ion și Mihaela din parohia noastră a pierdut într-un incendiu devastator agoniseala de-o viață.

În acest sens, firma SC FLO AUTO LEASE SRL prin domnul Cotea Florin, a venit în sprijinul și ajutorul familiei Dinu, în vederea construcției unei case prin donarea de materiale de construcții în valoare de 10.435 lei.

Fapta de milostenie ne face să ne simţim parte din Trupul lui Hristos-Biserica, ne întăreşte convingerea că suntem membri ai acestui Trup, având datoria morală de ne îngriji unii de alţii, de a ne purta sarcinile unii altora (cf. Galateni 6, 2), după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, ştiut fiind că, „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el“ (I Corinteni 12, 25).

Mulțumim domnului Cotea Florin, cu o rugăciune că a fost  alături de familia Dinu Ion și Mihaela, încredințându-l de toată aprecierea pentru bunăvoința și dărnicia de care a dat dovadă, rugând pe bunul Dumnezeu să-i răsplătească darul prin binecuvântare, sănătate, împlinire și bucurie.

Preot Niță Stefan Cătălin

Președinte Fundația „Preoteasa Elena”

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...