Parohia Prozanic
Rețea

Luna pentru viață în parohia Prozanic: Pubertatea. Tinerii la pragul dintre copilărie și maturitate. Rolul și importanța bunicilor !

Luând act de valoarea perceptului moral promovat prin inițiativa Asociației Studenți pentru Viață, aprobată prin Decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 579/2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, parohia Sfântul Gheorghe Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, organizează în perioada 1-31 martie 2023, activități pro-viață la nivel local în cât mai multe domenii: educație, cultură, artă, implicare socială etc.

În acest sens, luni 27 martie 2023, a avut loc activitatea „Pubertatea. Tinerii la pragul dintre copilărie și maturitate. Rolul și importanța bunicilor !”.

Întâlnirea, „Pubertatea. Tinerii la pragul dintre copilărie și maturitate. Rolul și importanța bunicilor !”, a avut ca invitat pe doamna doctor Ioana Corneanu, medic specialist pediatrie de la Ponderas Academic Hospital (rețeaua de sănătate Regina

Maria) și colaborator la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Maria  Sklodowska Curie (BUDIMEX) și a fost moderată de părintele Niță Ștefan Cătălin, inițiator și coordonator al evenimentului și de doamna profesor Stoica Iulia, director al Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” din comuna Vasilați, județul Călărași, în calitate de gazdă a întâlnirii.

Doamna doctor Ioana Corneanu, le-a vorbit copiilor despre perioada pubertății și de toate transformările corpului uman care au loc în acest moment al vieții, dar și despre adoptarea unui stil de viață sănătos. În final, după ce au aflat atâtea informații necesare, copiii au avut posibilitatea să intre într–un dialog cu doamna doctor, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri .

 

A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin

Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic