Expoziție dedicată Iei în Parohia Prozanic

În fiecare an la 24 iunie când în Biserica Ortodoxă Română este prăznuită Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, este serbată și Ziua Internaţională a Iei. Proiectul de lege privind declararea zilei de 24 iunie „Ziua Iei” a fost promulgată pe 21 iunie 2022, de către președintele României.

Parohia Sfântul Gheorghe Prozanic, a sărbătorit prin Sfânta Liturghie „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, punctând în acelaşi timp şi Ziua Internațională a Iei, printr-o expoziție de ii tradiționale românești „Ia românească, reverberație a credinței strămoșești”, expuse individual sau în ansambluri de costume tradiționale.

Astfel, credincioși și elevi ai grupului de copii și tineret „Preoteasa Elena” au participat la Sfânta Liturghie, îmbrăcați în straie tradiționale, amintind celor prezenți despre faptul că această zi este dedicată Iei tradiționale românești. La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc vernisajul expoziției „Ia românească, reverberație a credinței strămoșești”, care a debutat cu o prezentare a părintelui Niță Ștefan Cătălin despre originea, însemnătatea şi autenticitatea pieselor vestimentare expuse: ii și alte componente ale portului tradițional.

În final a avut o sesiune de întrebări și răspunsuri în care toți cei prezenți și-au îmbogățit cunoștințele legate de croitul și brodatul cămășii tradiționale românești dar și de structura morfologică, motivele grafice și ornamentica acesteia.

            Expoziția „Ia românească, reverberație a credinței strămoșești”, va putea fi vizitată la biserica parohială Sfântul Gheorghe Prozanic, timp de 5 zile, în perioada 24 – 28 iunie 2023.

A consemnat:

Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin

Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...