Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pe data de 13 Noiembrie 2023 parohia Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, prin preotul paroh Niță Ștefan Cătălin, a organizat un pelerinaj pe traseul:
Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia, unde ne-am închinat Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și raclei cu părticele din Sfinte Moaște ale unor Sfinți care se păstrează în Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia.
Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.
Mănăstirea Balaciu.
Mănăstirea Dridu.
Mănăstirea Căldărușani, unde ne-am închinat icoanei Maicii Domnului, Făcătoarea de Minuni, de o mare expresivitate artistică, moaştelor Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti aşezate la loc de cinste într-o raclă de argint aurit cu medalioane ce conţin scene din viaţa sfântului, şi el ostenitor în obştea mănăstirii, raclei cu moaştele a cincisprezece sfinţi: Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir, Sfântul Mucenic Arhidiacon Ştefan, Sfântul Mc Haralambie, Sfântul Mc Pantelimon, Sfântul Mc Artemie, Sfântul Mc Lavru, Sfântul Mc Petru, Sfântul Mc Elefterie, Sfântul Mc Trifon, Sfânta Mc Paraschevi, Sfânta Mc Marina, Sfântul Mc Teodosie, Sfântul Mc Stelian, Sf Mc Anastasia, Sf Mc Teodor Tiron, precum și la o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci care este încadrată în metal.
A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin
Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic