Program cultural – artistic dedicat Zilei Unirii Principatelor Române și temei Concursului Național Catehetic 2026
Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, a avut loc în biserica parohială Sfântul Gheorghe Prozanic din cadrul Protopopiatului Olteniţa, programul cultural-artistic intitulat „Unirea Principatelor Române – ca o familie unită în iubire și credință”. Evenimentul a fost organizat în jurul temei Concursului Național Catehetic 2026 – „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, subliniind legătura profundă dintre unitatea națională, credință și valorile familiei creștine.
Programul a evidențiat semnificația istorică și spirituală a Unirii din 1859, văzută ca un act de solidaritate și comuniune, asemenea unei familii unite prin iubire, jertfă și credință în Dumnezeu. Prin momentele artistice prezentate, participanții au retrăit emoția acestui moment fondator al statului român modern.
În cadrul evenimentului, membrii grupului de copii și tineret „Preoteasa Elena” au rostit poezii patriotice și au interpretat cântece specifice Zilei Unirii Principatelor Române, transmițând publicului bucuria, mândria și respectul față de valorile naționale și spirituale ale neamului românesc.
Momentul final a fost unul deosebit de emoționant, când toți cei prezenți s-au prins în Hora Unirii, simbol al fraternității, unității și comuniunii dintre români. Prin această manifestare, s-a reafirmat ideea că Unirea nu aparține doar trecutului, ci rămâne un ideal viu, care ne cheamă și astăzi să fim uniți, asemenea unei familii, în iubire și credință.
A consemnat:
Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin
Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic


