Parohia Prozanic
Rețea

Ziua Satului Românesc în Parohia Prozanic. Credință, memorie, talent și tradiție

 

Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, duminică, 27 septembrie 2026, Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Prozanic și Fundația Preoteasa Elena a Parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Prozanic, având ca partener, Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din comuna Vasilați, județul Călărași și Primăria Comunei Vasilați, a organizat „Ziua Satului Românesc în Parohia Prozanic”, o zi de sărbătoare în care credința, memoria înaintașilor, educația, talentul copiilor și tradițiile satului românesc s-au întâlnit într-un program bogat și emoționant.

Atmosfera de sărbătoare a început încă din timpul dimineții, prin oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială, urmată de momente de binecuvântare și cuvinte rostite de către părintele paroh, care a subliniat legătura strânsă dintre viața spirituală a satului și expresia culturală a comunității.

Prima parte a manifestărilor a fost dedicată vrednicului de pomenire Părinte Dumitru Constantinescu, cel care a slujit vreme de aproape jumătate de secol în Parohia Prozanic și a rămas profund legat de istoria și viața duhovnicească a acestei comunități, prin lansarea începând cu ora 15.00, a volumului „Părintele Dumitru Constantinescu al Parohiei Prozanic – Exemplu de jertfelnicie, de lucrare misionară exemplară și de îndelungă răbdare în fața încercărilor, provocărilor și suferințelor”, ediție revăzută și adăugită, semnat de Preot Ștefan Cătălin Niță și Profesor Dan Nicolae Constantinescu și apoi inaugurarea oficială a Muzeului „Preot Dumitru Constantinescu”.

Manifestările dedicate Zilei Satului Românesc au continuat, de la ora 17.00, în Parcul Tineretului Vasilați, cu Gala de premiere a concursului „Cursa Talentelor”, ediția a III-a.

De la ora 19.00, participanții au fost invitați să redescopere frumusețea vieții satului de altădată, simplitatea relațiilor dintre oameni, respectul pentru familie, pentru Biserică și pentru datinile moștenite de la înaintași prin programul cultural – artistic „Satul meu frumos și drag”, dedicată valorilor, tradițiilor și universului spiritual al satului românesc, la care au participat distinși invitați ai cântecului popular românesc: Elena Baltoș, Ancuța Frunză, Ion Ioniță și Ionuț Gavriluță.

Publicul a răsplătit prestațiile cu aplauze și bucurie, conferind evenimentului atmosfera unei sărbători culturale autentice, un loc de întâlnire al tradițiilor și credinței.

De asemenea, gospodinele au oferit preparate tradiționale, creând o atmosferă autentică de sărbătoare rurală.

Ziua Satului Românesc, instituită prin lege și celebrată în ultima duminică din luna septembrie, a reușit în parohia noastră să îmbine valorile spirituale cu cele culturale, arătând că biserica rămâne centrul comunității, un loc unde tradiția nu se uită, ci se transmite mai departe.

„Prin aceste evenimente, ne amintim că satul românesc este rădăcina noastră, iar cântecul popular, alături de credință, este glasul viu al identității noastre”, a declarat părintele paroh la finalul manifestării.

A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin

Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic